Întrebari si raspunsuri
Cînd cineva în Olanda sau Belgia are rezultate remarcabile la concursuri, străinii care caută păsări bune devin interesaţi de porumbeii acestui om. Şi prima întrebare la care campionii din Olanda şi Belgia trebuie să răspundă este: Ce rasă aveţi?. Ce rasă ? – Campionii din Olanda şi Belgia adesea nu înţeleg. “ Ce vrea omul ăsta, o rasă sau o pasăre bună – se întreabă ei. Nu este ciudat pentru că majoritatea păsărilor din Europa sînt produşi din încrucişare. Pe deasupra întrebarea care se pune “rasă pură există cu adevărat ?“ – în opinia mea nu.
Hofkens este un mare nume în special în America. El a fost măcelar şi a locuit aproape de mine. El a făcut parte din generaţia veche dar totuşi am fost buni prieteni. De aceea m-a rugat de două ori să organizez o licitaţie pentru el. Aceasta a fost cînd el era în viaţă bineînţeles. Datorită activităţilor mele cu aceste licitaţii sînt bine informat despre păsările sale, rezultatele sale şi originea acestor păsări.
Ei, d-l Gust Hofkens însuşi nu credea în rasă şi nu a căutat niciodată să aibă una. Mai tîrziu, după moartea sa, alţii vor să arate că au “rasă Hofkens”. Dacă Hofkens ar putea să citească publicaţiile despre el şi despre “rasa” lui, care a apărut după moartea sa, probabil s-ar întoarce în mormînt. În America şi nu numai aici, sînt crescători care pretind că au rasă Hofkens pură cînd Hofkens însuşi niciodată nu a căutat să ţină o familie “pură”. El a căutat întotdeauna păsări mai bune. El a cumpărat porumbei de oriunde cu condiţia să fie buni şi preferabil de la concurenţi din zona sa. Pentru că porumbeii pe care îi căuta erau ai acestor oameni care îl băteau pe el în concursuri. Cînd Hofkens a murit, păsările sale au fost toate licitate. Cît de popular a devenit se vede prin faptul că cu cîteva zile înainte ca licitaţia să aibă loc, o parte din păsări a fost furată în ciuda pazei poliţiei. Am încă listele pentru licitaţie.
Acestea arată că o treime din păsările sale erau importate şi porumbeii pe care îi avea de la alţi oameni erau păsări care nici măcar nu purtau un inel de la Hofkens. Altă treime a reprodus-o din păsările pe care le-a importat. Şi porumbeii cu părinţi şi bunici reproduşi de Hofkens însuşi? Cu greu se poate spune că el avea astfel de păsări. Experţii care au cumpărat porumbei la licitaţii, mai tîrziu pretindeau că au “rasă Hofkens” chiar dacă erau porumbei care nu au fost reproduşi de Hofkens sau porumbei pe care Hofkens i-a reprodus din păsări pe care le-a achiziţionat el însuşi din altă parte. Vă voi da un alt exemplu: Jan Aarden, un nume faimos peste tot în lume la distanţă lungă (fond). Acum, la cîteva decenii după moartea sa, mulţi oameni din Olanda pretind că au rasă pură Jan Aarden. Majoritatea dintre ei ştiu bine că numele se vinde. Şi încă o dată, acesta este adevărul?. Ca şi Hofkens, J. Aarden a fost întotdeauna în căutarea celor mai buni, el a cumpărat păsări de pretutindeni şi totuşi el nu a fost un concurent cu rezultate foarte bune. Trebuie spus că mai tîrziu alţi crescători au avut succese cu descendenţi ai porumbeilor săi. Dar ei nu au “o rasă” nicidecum. Ceea ce au este deasemenea un amestec de păsări. Cum am spus înainte, în special columbofilii americani sînt naivi. Ei susţin că au porumbei puri Bekaert, puri Wegge, puri Verheye, puri Hansenne, puri Bricoux, puri Huyskens van Riel, puri Genette, etc, etc, etc. nume complet necunoscute pentru tînăra generaţie din Europa.
De exemplu Wegge şi Huyskens van Riel. Păsările Wegges au fost licitate în 1903. Din nou aceeaşi poveste. Ei au fost toţi încrucişaţi. Acum, aproape un secol mai tîrziu, americanii pretind că ei au porumbei Wegge puri. Nu este ridicol??.
Porumbeii Huyskens van Riel sînt deasemenea puri în ţări străine. Oricum Geroges, fiul lui Jef van Riel, însuşi recunoaşte că în păsările sale nu a mai rămas mult sînge din porumbeii tatălui său. Şi, dacă poate fi o singură persoană în lume care poate avea rasă Huyskens van Riel, acesta poate să fie doar el. Dar el este un om cinstit care nu vrea să abuzeze de numele tatălui său. Mai mult decît atît, deasemenea porumbeii tatălui său care distrugeau cursele în anii 40 şi 50, au fost produşi din încrucişări. În 1946 Jef van Riel a cumpărat o serie de ouă de la Jos van den Bosch. El a încrucişat porumbeii obţinuţi cu porumbeii săi şi rezultatul a fost o explozie de păsări de excepţie.
Pe cei mai buni concurenţi (campionii din Olanda şi Belgia) nu îi interesează rasele, şi nu îi interesează numele deloc, cînd ei vor să cumpere. Presa face nume şi este amuzant şi trist în acelaşi timp să vezi în prezent că oameni oarecare care sînt complet necunoscuţi în Olanda şi Belgia în ceea ce priveşte rezultatele în concursuri, sînt faimoşi peste tot în lume.
Ei nu pot să arate rezultate, dar punctul lor puternic este că aceşti “tigri ai hîrtiilor” ştiu cum să manipuleze presa. Ei fac publicitate, ei ştiu ce doresc oamenii: rase, pedigree impresionante şi fotografii şi ei oferă oamenilor ceea ce aceştia doresc: rase, pedigree impresionante şi poze. Dar afacerea lor este bună: ei vînd. Pentru că ei au alte calităţi decît să reproducă porumbei buni: ei au un nas bun pentru bani. Este destul de frustrant pentru campionii adevăraţi cu păsări de excepţie să vadă japonezi, americani şi taiwanezi cumpărînd aceste “păsări de hîrtie”.
Aţi auzit vreodată de William Geerts?. Sigur aţi auzit. Aţi auzit vreodată de un bătrîn numit Fons Jacobs? Probabil că nu. Dar păsările bătrînului Fons Jacobs l-au făcut celebru pe Geerts.
Deci care este concluzia? Foarte mulţi campioni din Olanda şi Belgia au devenit faimoşi cu porumbei proveniţi de la columbofili complet necunoscuţi. Aceşti “necunoscuţi“ sînt adevăraţii campioni. Ei nu fac publicitate, ei nu doresc să plătească agenţi pentru publicitate, foarte adesea lor nici nu le le place publicitatea şi ei nu vor să plătească exportatori sau importatori să dea pentru ei “marea lovitură”. Pentru că banii nu sînt atît de importanţi pentru ei. Ceea ce îi face pe ei fericiţi sînt porumbeii buni şi rezultatele bune. Pentru aceşti oameni presa “poate să se ducă dracului”. Ei vor să cîştige concursuri, alţii pot să aibă faimă.
Domnul X şi vecinul său Janssen-manul.
Vreau să termin acest articol cu încă un exemplu.Acesta este Janssen-manul. Un tip cu mulţi porumbei direct din crescătoria Janssen. Ca competitor el nu înseamnă nimic, dar el este cunoscut peste tot în lume. Printr-o coincidenţă vecinul său, domnul X este un mare campion şi este greu de învins în concursuri. De fapt lui îi pare rău de slabele rezultate ale Janssen-manului şi speră în fiecare sfîrşit de săptămînă că acest om va prinde o cursă bună. Dar în zadar. Vecinul este doar un pierzător.
În orice caz oameni din toată lumea vor porumbei de la acest pierzător. Adesea se întîmplă ca ei să oprească şi să-l întrebe pe pe domnul X unde locuieşte faimosul Janssen-man. Ceea ce aceşti vizitatori străini nu-şi dau seama este că nu Janssen-manul este adevăratul campion, ci omul pe care îl întreabă adresa sa. De ce? De ce? - întreb adesea - columbofilii străini nu întreabă despre rezultate cînd cumpără păsări? Ei vor să obţină rezultate bune dar cînd cumpără păsări ei vor nume şi rase. Şi …. să nu uit, ei vor porumbei cu ochi speciali. Ochi cu o culoare “bogată” – aşa numiţii ochi de reproducători. Ce le place la aceşti porumbei cu ochi bogaţi? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că ştiinţific ochii nu înseamnă nimic. Încă o dată, în America columbofilii sînt înnebuniţi după semne în ochi.
Faptul că nu avem un cuvînt olandez pentru “semn în ochi” spune destul. Păsări bune! Asta vor columbofilii din toată lumea. Dar dacă cumpărătorii străini ar şti de rezultatele slabe ale unor cunoscute nume europene, le-ar ieşi ochii din orbire de uimire. Dar le-ar ieşi ochii şi mai mult din orbite dacă ar cunoaşte rezultatele senzaţionale ale experţilor ale căror nume le sînt complet necunoscute! A cui este vina aceasta?
Aşa cum am zis înainte: mass media, presa! unul din motivele pentru care am zis OK cînd d-l Lin m-a rugat să scriu în locul lui în această revistă este că eu consider că fiecare om care scrie despre porumbei are datoria de a deschide ochii oamenilor cărora li s-a spălat creierul prea mult în trecut, în această lume materialistă.
© Ad Schaerlaeckens